Portal Village, un concept turistic sustenabil, se va extinde în estul și sud-estul țării. Complexul, situat între satul Sibiel, din zona Mărginimea Sibiului, și pădure, cuprinde 8 bungalouri, cu o capacitate maximă de 16 persoane.
Portal Village, un concept turistic sustenabil, a fost inaugurat în anul 2021, undeva între satul Sibiel din zona Mărginimea Sibiului și pădure. Complexul cuprinde 8 bungalouri, cu o capacitate maximă de 16 persoane, care ar urma să fie extins.
Sunt peste 1.000 de proiecte și inițiative smart city și smart village la nivel național în acest moment, spune, la PROFIT NEWS TV, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City. Domeniul, continuă el, este în plină creștere, iar potențialul, „absolut fabulos”.
Pedro Construct, condusă de omul de afaceri Petre Niculae, dezvoltă – împreună cu asociatul său, Florin Ababe – un nou ansamblu rezidențial în nordul Capitalei, Jolie Village. Investiția în proiect este estimată la 21 de mil. euro, iar pentru suma de 12 mil. euro, compania a obținut finanțare prin intermediul Libra Bank.
Industria turismului din România ar putea crește exponențial, dacă resursele țării ar fi valorificate corect, prin implementarea de bune practici, a spus Lucian Valea, CEO Sunrai Village, la emisiunea (Re)Descoperă România de la PROFIT NEWS TV. În acest mod, vor fi atrași atât turiștii locali, cât și cei din străinătate.
Resurse financiare sunt, tehnologia necesară există și ea, experți avem, și totuși România încă este cu mult în urma altor state membre în ceea ce privește digitalizarea comunitaților și implementarea conceptelor de smart city. Problemele sunt însă altele.
Dezvoltatorul imobiliar H4L Development, controlat de familia Bîlteanu, a cumpărat de la omul de afaceri George Becali un teren de 13 hectare din Pipera, ce va fi utilizat pentru a patra etapă de construcție a complexului The Village, cel mai mare dintr-o serie de 7 proiecte pe care le face în București și Brașov, parte a unui plan de investiții de 400 de milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Compania își pregătește și extinderea în alte orașe.
Stopate de pandemie în primăvară, team building-urile și evenimentele organizate de companii au revenit în Deltă de la jumătatea lunii septembrie, după redeschiderea interioarelor restaurantelor. Complexul Green Village din Sfântu Gheorghe, deținut de omul de afaceri Dragoș Anastasiu, are deja pentru luna octombrie rezervări pentru evenimente coporate la același nivel cu octombrie, anul trecut.
Într-o perioadă în care unii turiști români anulează vacanțe externe și sunt reticenți în a călători în general, pe fondul coronavirus, hotelurile și pensiunile din Delta Dunării sunt rezervate aproape integral de Paște și 1 Mai. Zilnic sunt rezervări în Deltă pentru lunile aprilie și mai și chiar pentru sezonul estival.
Complexul Igloo Village, care a înlocuit în acest sezon Hotelul de Gheață, a fost inaugurat oficial la Bâlea Lac, având șapte camere duble, un bar și restaurant cu mese și scaune de gheață. Toate încăperile au formă de iglu.
Omul de afaceri Dragoș Anastasiu a adus, în vară, la Green Village, resortul pe care îl deține în localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, 8 angajați din Sri Lanka și vrea acum să mărească la 30 numărul de salariați aduși din din această țară. El intenționează să caute personal și în alte țări din Asia, dar și din alte zone ale lumii. În ianuarie și februarie, luni în care resortul este închis, angajaților străini le-au fost plătite biletele de avion pentru a se întoarce temporar acasă, fiind plătiți de hotel și în această perioadă.
Pe lângă sedii de ambasade, ONG-uri, instituții și companii internaționale, în special contractori militari ai SUA și NATO și firme de securitate, complexul Green Village din Kabul găzduiește spații de cazare de lux destinate expaților din Kabul, plus alte facilități premium precum spa, sală de forță, magazine, servicii bancare și poștale, piscină, terenuri de squash, baschet, volei și fotbal, restaurante, precum și cabinete medicale și stomatologice.
Mai multe hoteluri și pensiuni din Deltă care cumulează peste 1.000 de locuri de cazare, și-au anunțat intenția de a rămâne deschise pentru a primi turiști de Crăciun și Revelion, dublându-se, astfel, față de anul trecut, capacitatea de cazare disponibilă, potrivit unui studiu al Green Village, resortul de 4 stele din Sfântu Gheorghe, administrat de Grupul Eurolines Romania. Hotelierii se așteaptă ca din ce în ce mai mulți turiști, inclusiv o parte dintre cei cu vouchere de vacanță, care n-au mai găsit loc la mare în vară, să aleagă Delta pentru Crăciun și Revelion, o destinație mai ieftină, mai caldă și mai puțin aglomerată decât stațiunile montane în perioada sărbătorilor de iarnă.
Green Village, resortul pe care omul de afaceri Dragoș Anastasiu îl administrează în Deltă, la Sfântu Gheorghe, a înregistrat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, cu 18% mai mare față de aceeași perioadă din 2016.
Tagor, dezvoltatorul proiectului rezidențial Adora Urban Village din Bragadiru, situat în partea de sud-vest a Bucureștiului, va demara faza a doua a construcției, ceea ce înseamnă două noi blocuri cu un total de 94 de apartamente.
Dezvoltatorul imobiliar Zacaria Group intră pe piața rezidențială locală cu un proiect de 280 de locuințe - vile și apartamente - în nordul Capitalei, zonă din ce în ce mai căutată de cumpărătorii de locuințe, dar și de investitori. Construcția proiectului a început în toamna anului trecut, iar investiția este estimată la 20 de milioane de euro.